Hanoi

Hanoi nu se arata dintr-o data. Se deschide incet, ca o floare de lotus in zori, lasandu te sa descoperi, pas cu pas, frumusetea lui tacuta si vie.
Strazile lui vechi, ca niste fire de matase prafuita, se impletesc printre case cu obloane verzi si ziduri roase de timp. Aici, timpul nu curge grabit, ci se leagana printre rasete si mirosuri de supa fierbinte cu scortisoara si anason.
Lacul Hoan Kiem sta nemiscat iar in mijlocul lui, un templu rosu viseaza vechile legende despre sabii fermecate si testoase regale.
In Hanoi, diminetile au parfum de cafea densa si ou batut, iar serile pulseaza in lumina felinarelor. Vocile se amesteca cu cantecele vantului printre pagode si claxoane, ca o simfonie haotica si totusi armonioasa.

Este un oras care nu tipa, ci sopteste. Nu se lauda, ci se lasa trait. Hanoi te cheama nu sa l vezi, ci sa l simti in pasi rari, in priviri curioase, in tremurul lin al frunzelor de bambus.